Impresii de calatorie (1)

Arieşeni 2013

Tehnica învârtirii globului şi ţintirii unui punct aleatoriu de pe acesta cu arătătorul este destul de interesantă pentru a alege destinaţia vacanţei tale. N-am alea astfel Viena, dar voi puteţi încerca dacă sunteţi nehotărâţi. N-am ales astfel deoarece eram destul de siguri în ceea ce priveşte destinaţia noastră,  după ce anul trecut am ajuns în Budapesta.

Drumul e lung, vremea caniculară, avem de mers n ore dintre care majoritatea se scurg pe drumurile României şi noi pe banchete… unde n-ar face cineva o autostradă est-vest… Aşa că am fost nevoiţi să facem o mică oprire.

În anul precedent GPS-ul Marcel ne-a încurcat de două ori consecutiv în Oradea deci am hotărât să găsim o altă zonă pentru o pauză de două nopţi. Am luat, la început, în considerare şi Timişoara deoarece am auzit că este un oraş frumos, dar ne-am întors în final privirea spre Arieşeni.

Pe 29 iulie am căutat cazare în acestă localitate. În multitudinea de pensiuni din zonă am ales Pensiunea Sofi aflată la 600 m de centru. Am rezervat două camere cu numerele 6 şi 9, având preţul de 80RON/camera/noapte, până acum totul ok. N-am avut niciodată surprize neplăcute în ceea ce priveşte cazarea. Până acum…

 DSC_0045

1.1. Pensiunea Sofy

După opt ore de mers pe drumul Vînători-Neamţ – Arieşeni, după ce am ratat „uliţa” ce ducea spre pensiune, ajunsesem frânţi de oboseală. Iar acum să ne cazăm… La cine? Că doamna ce se ocupa de cazări nu-i. Aşa obosiţi cum eram, căutând orizontala unui pat, am aşteptat zece minute în faţa pensiunii până la venirea „cucoanei”.

Când urcam scările ce duceau spre camerele rezervate în urmă cu o săptămână, ea ne spune:

„Tocmai am curăţat camera. Credeam că veniţi mâine.”

Ciudat… de când se curăţă numai o cameră din cele două rezervate şi de ce ştia ea că venim mâine?

Apoi completează:

„Dar câţi sunteţi? Doi, trei, nu?”

În momentul acela, prietenul meu i se adresează pe un ton răspicat:

„Doamnă! Am rezervat două camere, 6 şi 9, suntem patru persoane, de pe 5 până pe 7 august!”

„Vaaaaaai! Păi cum aşa?…aaaa….cred că am dat camera 6 în dimineaţa acesta.”, răspunse ea cu o faţă pierdută.

După un moment de tăcere în care noi aşteptam măcar nişte scuze – mi-am amintit de vorba „Speri mata, da’ speri degeaba”-, ne-am enervat şi ne-am întors spre ieşire. Prietenul meu, printre alte vorbe, a afirmat enervat că aceasta e nesimţire curată. Avea dreptate. De ce mai există rezervări dacă se merge pe principiul „primul venit, primul servit”. Am urcat în maşină şi am pornit în trombă, lăsându-i în praf pe turiştii aflaţi în curte la plajă. Ops!

Am auzit mulţi prieteni care, în călătoriile prin România, îşi găseau cazare căutând-o la faţa locului. Am ajuns asemenea lor, cu rezervare cu tot.

La câţiva metri mai jos am găsit trei cabane alăturate (Med Cabana, Casa Tudor şi cea în care am stat noi, nu avea un nume, probabil erau camerele lor personale), ale aceluiaşi proprietar. Ne-a oferit două camere la preţul de 60RON/cameră/noapte. Ne-a convenit de minune.

cabana-med-arieseni-2219-12

1.2. Med Cabana

tudor1

1.3. Casa Tudor

Proprietarul a făcut armata în Iaşi, ceea ce ne-a uimit, avea păstrăvărie, piscină, foişor, leagăn, făcea rost de apă din Arieş, care trece printre cele trei cabane. Frumos, ce mai! Rustic! Camerele erau modeste, dar curate şi aranjate cu bun gust. Raportul calitate-preţ era real.

pastravarie

1.4. Păstrăvăria

Mi s-a confirmat, din nou, faptul că în orice loc ai merge, dacă oamenii pe care îi întâlneşti sunt primitori, politicoşi şi calzi parcă totul e mai frumos. Iar acest proprietar, destul de în vârstă, face parte din această categorie. Pe lângă aceste trei cabane, deţinea şi o pensiune tot în Arieşeni şi un super-market în centrul localităţii. Afacerist, ce mai!

A doua zi am reuşit să vizităm Peştera Urşilor şi Valea Ruginoasă. Frumoase ţinuturile româneşti, acest lucru este incontestabil.

pestera-ursilor

1.5. Peştera Urşilor

DSC_0141

1.6. Valea Ruginoasă

Vizita în Arieşeni s-a încheiat cu un grătar, cărţi de joc şi poveşti la lumina lunii. Chiar dacă am avut un mic impediment, sentimentul cu care am plecat în dimineaţa zilei de 7 august spre Viena a fost unul plăcut. Ne vom mai întoarce în această zonă pentru o vizită mai lungă. Sunt atât de multe obiective turistice de văzut în acea zonă. Dacă nu aţi ajuns la ele, merită să vă faceţi un drum. Şi poate vă veţi caza unde ne-am cazat şi noi în final, nu unde trebuia iniţial.

DSC_0047

1.7. Biserica centru Arieşeni

Linkuri utile:

http://www.arieseni.info/obiective-turistice-vartop-arieseni-garda/

http://www.pesteraursilor.net/

http://www.welcometoromania.ro/Apuseni/Apuseni_Pestera_Ursilor_r.htm

http://www.flickr.com/photos/emmacorpade/4675539595/

http://aroundguides.com/13682646

http://www.arieseni.info/cazare-arieseni-vartop/pensiuni/pensiuni-arieseni/cabana-med/

http://www.welcometoromania.ro/DN75/DN75_Arieseni_Pensiunea_Tudor_r.htm

http://www.arieseni.info/cazare-arieseni-vartop/pensiuni/pensiuni-arieseni/pensiunea-sofy/

3 comentarii

  1. e.w. · august 21, 2013

    Sunt multe locuri frumoase de vazut in zona respectiva. Ma bucur ca ati reusit sa vedeti o parte din ele.

  2. LUMINITA JIJIIE · septembrie 3, 2013

    ….orice obstacol te pregateste pentru un nou….inceput….diferit de ceea ce ti-ai propus….dar poate mult mai frumos…….crede-ma pe cuvant…..

    • ioanajijie · septembrie 3, 2013

      Si orice obstacol e o buna poveste de spus mai departe.

Lasă un comentariu